Retur

Produsele livrate se pot returna, în ambalajul original şi în aceaşi stare în care au fost recepţionate, în termen de 10 zile de la primire, fără penalităţi şi fără obligaţia de a invoca vreun motiv.

În conformitate cu dispoziţiile art.7 din OG 130/2000 cumpărătorul, nemulţumit de produs, are dreptul de a denunţa unilateral contractul în termen de 10 zile calendaristice de la data primirii produsului. În cazul denunţării produsul trebuie să fie însoţit de toate accesoriile şi manualele de utilizare incluse, precum şi certificatul de garanţie (original), iar cutia acestuia să nu fie deteriorată. Cheltuielile de restituire, se suportă conform legii, de către cumpărător. În conformitate cu prevederile art.8 din aceeaşi ordonanţă, rambursarea sumelor achitate pe produs se va face în cel mult 30 de zile de la data denunţării contractului, adica data primirii in magazin/depozit al produsului.

ATENŢIE: nu fac obiectul denunţării unilaterale a contractului:

  • produsele deteriorate sau care prezintă defecţiuni din culpa cumpărătorului,
  • produsele care prezintă urme ale folosirii: zgarieturi, uzura cauciucuri/saboti de frana etc.,
  • produsele care au fost desfăcute ori ale căror piese au fost înlocuite
  • produsele nefuncţionale care fac obiectul reparaţiilor sau inlocuirii lor în baza certificatului de garanţie,
  • produsele executate dupa specificatiile consumatorului sau personalizate la cererea acestuia (conform art.10 din OG 130/2000 republicată).

Procedura de returnare a produselor

Pentru a returna un produs achizitionat de la SC Biciclete Ciclop SRL, va rugam sa urmati pasii urmatori:

  1. Printati Formularul pentru retur produs.
  2. Completati si semnati formularul.
  3. Pentru ca denuntarea sa fie completa, trebuie sa trimiteti produsul, impreuna cu:
    a)     cutia originala , nedeteriorata,
    b)     toate accesoriile primite,
    c)     formularul completat si semnat,
    d)     certificatul de garantie,
    e)     o copie a facturii si numarul AWB (numarul expeditiei prin care v-a fost livrat produsul).
  4. Va rugam sa expediati produsul printr-un curier rapid (exclus Posta Romana, Prioripost) la adresa:
    S.C. Biciclete Ciclop S.R.L.
    Str. Povernei nr. 25
    Sector 1, Bucuresti 010644

Clientul este responsabil de:

  1. Ambalarea produsului si a documentelor necesare pentru expediere.
  2. Plata serviciilor de curierat pentru retur

Acest serviciu este dedicat strict persoanelor fizice.

  • » Cosul tau

    Cosul tau de cumparaturi este gol

    Viziteaza magazinul

    Toate preturile includ TVA.
    Transportul nu este inclus in pret.